Albire dentara

Albire dentara

Albirea la domiciliu

Albirea dentara la domiciliu este indicata tuturor pacientilor care doresc sa aiba un zambet luminos si atragator. In general, rezultatele cele mai bune se obtin in cazuri de coloratii usoare si medii ale dintilor, gradul de albire fiind dependent de structura dintilor si de tipul de coloranti la care sunt expusi dintii in mod frecvent. Coloratiile accentuate beneficiaza de un tratament mai indelungat de albire si cu rezultate diferite de la caz la caz.Procesul de albire actioneaza numai pe dintii naturali, nu si pe obturatii, fatete, coroane sau punti dentare, astfel ca acestea necesita, de obicei, inlocuirea dupa terminarea tratamentului.

Cum se realizeaza albirea dentara la domiciliu?

  1. Albirea dentara la domiciliu trebuie sa se realizeze cu atentie, urmand cativa pasi simpli:
  2. Periati-va dintii.
  3. Umpleti gutierele cu gelul de albire, dupa cum v-a explicat medicul stomatolog.
  4. Fixati gutiera pe dinti, apasati-o usor, pentru a presa putin gelul si a-l distribui uniform. Atentie insa: daca presati prea puternic gelul poate iesi din gutiera!
  5. Indepartati usor excesul de gel de pe gingie cu o periuta de dinti, o compresa sau cu degetul.
  6. Datorita unei concentratii mai scazute a substantei de albire, gutierele se mentin in cavitatea bucala timp de 4-6 ore (pentru o concentratie de 15%).
  7. Dupa indepartarea gutierelor spalati-va pe dinti. Aveti grija sa nu inghititi.
  8. Gutierele se curata cu apa rece si o periuta de dinti moale. Este recomandat sa se depoziteze in recipientele speciale pe care le a-ti primit de la medicul stomatolog.

Atentie: in cazul in care apare sensibilitate dentara spontana sau provocata se recomanda oprirea temporara a tratamentului pana la disparitia completa a simptomelor. Mentionam faptul ca beneficiile albirii dentare nu se “pierd” pe durata acestei perioade, iar reluarea ulterioara a tratamentului nu modifica deloc eficienta si rezultatul albirii dentare.

 Rezultatele se pot observa adesea dupa prima sedinta de aplicare. Culoarea finala a dintilior se stabilizeaza dupa ce procesul are loc timp de o saptamana pana la 10 zile. Stomatologul va aprecia timpul necesar albirii in functie de fiecare situatie in parte.

Durata rezultatelor depinde in mare masura de dumneavoastra. Practicand o buna igiena orala si un periaj corect, in special dupa consumarea de alimente colorate sau bauturi, rezultatele pot dura cativa ani (3-5 ani). In cazul in care consumati cafea, tutun, vin rosu, vor fi necesare tratamente de intretinere a albiri de cate o zi-doua la fiecare sase luni , sau se reia procedura dupa o perioada mai scurta (2-3 ani).